9Gag ramane un maare brand.aArLReo_700b_v2

Vlogging-ul bate la usa

Posted: mai 2, 2015 in Eu, tu si restul lumii
Etichete:

A fost o pasiune.. suprimata, sa zic asa, de-a mea inca de-acum mult timp doar ca n-am avut ideile, timpul si sincer, nici initiativa. Da’ o venit acum cea din urma.

Mai tarziu dar macar o venit. Uite aici prima mea chestie pe care am facut-o in fata unei camere :D

#La cereree pe sistem, partea a II-a!

In capitolul trecut am enuntat cateva probleme de care mi s-au plans destui baieti, printre care si eu, pe alocuri. Adica am spart in dinti in parc impreuna vreo juma’ de kil’ de idei si covorasul de coji de pe jos se evapora in cele mai date dracu idei posibile.

Mai mult, am afirmat ca am gasit algoritmul magic care le rezolva pe toate. Ei bine.. eu nu il vad chiar asa magic, dar pentru mine a mers asa ca are balta peste, tot pe acolo vine:

90Bafta si Tupeu, tata!”

Asta-i deviza mea. Adica trebuie sa Profiti de Ocazii. Adica trebuie sa ai Ocazii si trebuie sa te gandesti cum sa Profiti cat mai bine de asta. „Profiti” nu in sensul de a profita de fata sau ceva, ci doar ca portita de intrare (nebuunule). Adica sa te gandesti destul de tare cum sa faci rost de o Ocazie si cum sa scoti Maximul din acea ocazie.

De asemenea,

Sa fii diferit. Original. Un „buna” in plus sau in minus in mesajele fetei nu-ti va aduce prea multe puncte. Daca ii mai si spui ca e frumoasa, esti deja pe minus fiindca mai fix o gramada jumate de omuleti care-i scriu fix acelari lucru poate fix in momentul ala iar daca nici nu stii sa scrii, intreaba-te de ce ai mai incercat. Pe bune, treaba asta, pe mediul virtual, e la fel de vitala ca igiena in potopul de provocari de zi cu zi. Ceva indispensabil.

Daca esti idiot, nu ai sanse.

Daca esti comun, nu ai deloc sanse.

Daca nu esti in stare sa iti faci o Ocazie, nu o sa ai sanse.

Daca prinzi Ocazia dar nu esti in stare sa Profiti de ea, nu o sa ai sanse.

Daca nu ai Bafta, tot degeaba, recunoaste.

Daca ai si Ocazie si Bafta dar nu ai destul TUPEU sa Valorifici sansa, din nou, o sa pici. Daca vorbesti cu fata si apoi ii spui ‘da, frumoaso, asa facem, nu imi dai si mie numarul tau?’ esti terminat. Faci parte din masa celor de care s-a plictisit. Treburile astea nu le spun din carti sau le inventez pe moment, le spun din experienta proprie si a altor prieteni, de regula mai mari ca mine, cu mai multa experienta. Eu iti arat ce a rezultat dupa ce am procesat toata treaba (covorasul de care spuneam mai devreme. Am scris deja aici un fel de script pe care-l folosesc in conversatiile obisnuite asa ca ar fi inutil sa mai dezvolt inca un topic asemanator.

Din ce am zis in articolul ala, ar trebui sa faci cam niste lucruri:

Sa-ti gasesti calitatile,

Sa-ti gasesti si sa-ti recunosti defectele (deci sa te stii pe tine la modul sincer si pe bune)

Sa-ti gasesti asocierile pe care poti sa le faci cu calitatile alea (ca ai vazut, trebuie sa impresionezi fata, arata-i ca esti capabil de ceva. Toti suntem, depinde doar in ce masura si mai mult.. cum prezinti treaba aia)

Sa-ti prezinti defectele relativ repede ca sa stie fata care-i treaba si intr-o maniera cat mai amuzanta (iti confera muuulta siguranta de sine)

Sa incerci sa fii natural

Sa tii minte ca banul are doua fete (nu mai zic si de muchie ca sa nu fiu nesimtit), adica sa nu uiti ca e posibil si sa nu mearga. Atata timp cat iei in considerare dinainte si esecul nu o sa-ti scada moralul.. chiar asa tare daca nu iese treaba)

Partea draguta e ca nebuniile pe care le-am zis mai sus sunt valabile si-n viata in general si, in mare parte, reprezinta felul meu de-a fi (ca de-aia pot sa si scriu chestia asta, stii?) Si din experienta de pana acum pot sa spun ca am avut o viata frumoasa. Si cu prietenii, si sexuala si oricum mai vrei sa fie. De ce?

Fiindca te deschizi si arati cum esti, facandu-te placut. Prin chestia asta nu agati fata, o faci Sa Se Ataseze de tine! chestie care-i mult peste flirt. Ca partea a III-a eventual ar veni cu ce faci dupa ce se ataseaza, ca vine partea amuzanta (pentru tine doar) in care-o tii in sah si nu-i mai dai chiar asa multa atentie, ca sa doreasca ea mai multa. Iar nebunia asta vine mana-n mana cu un test: daca vrea mai multa atentie, e treaba buna. Daca nu mai vrea atentie, nu era interesata asa tare oricum.

Capcane:

Fereste-te ca de draci de aroganti si de aroganta in general. Nu incerca sa te pozitionezi deasupra cuiva desconsiderandu-l, ci devenind tu mai bun. Nu ii spune cuiva sa taca naiba din gura ca sa impresionezi fata sau, mai rau, pentru prestigiul tau personal ca iti scade valoarea ca persoana.

Ai grija cui si in ce fel te deschizi, unii o sa profite si in general arogantii vor sari sa te desconsidere, ca vad portite. Pe partea cealalta, asta e si o cale buna sa descoperi arogantii din jurul tau.

Nu-ti fixa un scop pe care sa-l urmezi. Nu merge cu ideea ‘ba, in seara asta o sa nu stiu ce’. Lasa momentul sa se deruleze si scoate maxim din el cu tupeu. Esecul e posibil, deci acceptat. Nimic nu merge de fiecare data, are balta peste.

Sa nu crezi ca ceva ce-ar fi dragut ar fi depasit. Ia-i flori, saruta-i mana si nebunii de genul. O sa ai inspee mii de bile albe pentru fiecare-n parte!

Nu astepta vreun moment anume. Daca ai ceva in minte, ACUM e cel mai bun moment sa-ti faci damblaua (atata viol sa nu fie in rest nu-i bai :)) )

Bafta si nu uita, nu tie iti place de ea, ei o sa-i placa de tine! Asta e mentalitatea :D

 

Stii ca se mai intampla sa vezi gesturi demne de respect? Persoane care pun faptul de-a fi om inaintea lucrurilor materiale? Daca ai peste 500 de like-uri pe facebook: iesi, in pula mea, de aici! N-am nimic cu tine dar inseamna ca faci parte din generatia mea si nu ma astept sa intelegi despre ce scriu acum.

Imi pare rau s-o recunosc dar fac parte dintr-o generatie decazuta masiv din multe puncte de vedere. Cel mai mare dintre ele ar fi accentul pus pe lucrurile materiale. Au devenit toti si toate materialisti pana la sange, au preluat cultura americana, care spune ca trebuie sa ai si ca ceea ce ai trebuie si te reprezinta. Vedem de la zi la zi cum tehnologia tot mai avansata care cade in mana omuletilor dornici sa cumpere devine invers proportionala cu varsta. O profesoara, vazandu-ne butonand constant telefoanele, ni s-a plans (clasei) ca are o mare problema in familie, mai exact copilul ei e la scoala primara iar colegii „se joaca mereu pe tablete din alea si telefoane mari, au multe jocuri” si ca vrea si ea. Chestie evidenta, ca na, orice copil vrea ceea ce au toti in jur dar… dar. Profesoara noastra e parinte de oras dar e unul dintre ultimii parinti supravietuitori.. care gandesc! Care prefera sa si-o trimita pe fie-sa afara, sa se joace, decat sa stea in casa, in fata unui monitor.  Ca uite, eu si cei ca mine deja ne-am format un stil de viata din mediul online in defavoarea realitatii intr-un timp colosal de mic. Cum profesoara noastra e constienta de treaba asta, se intreaba ce se va alege de fata ei daca ii lasa un avant spre tehnologie nu de 3-4 ani, cum am avut noi.. ci de 10!

Mentalitatea asta a devenit un handicap in sinea sa, de aici si titlul.

– daca nu ai aprecieri (like-uri), inseamna ca nu esti apreciat

– daca nu ai telefon nu stiu de care, nu tii pasul ‘deci ai un caracter praf’

– daca nu ai masina, ce fraier esti!

– etc etc

Astea cica sunt considerate norme, auzi! Hai sa-ti spun eu ceva despre norme, ceva ce mi s-a intamplat ieri:RO111 Urmeaza sa plec intr-o calatorie si am trecut sa-mi iau o geanta ca sa-mi mai pun ce-am nevoie. La magazinul acela era un barbat subtirel, cu destule fire albe, la vreo 60 de ani. Geanta care-mi trebuia mie era 28 de lei. Am scos 2 de 10 lei, una de 5 si am bajbait putin prin portofel pentru un leu, ca aveam doar doi la vedere. N-am gasit si am dat sa mai iau una de 5 lei. Omul m-a oprit: Zice „Lasa 25″si mi-a zambit. „Lasa, ca esti tanar si stim si noi cum e” (langa el mai era un barbat apropiat ca varsta care a suras usor in momentul ala, zambind, in semn de aprobare). Am ramas practic pe loc, nu stiam ce sa fac, nu stiam daca glumeste si mi-e rusine s-o spun acum, dar pentru o secunda sau doua.. am fost confuz. Spun ca mi-e rusine fiindca in secundele alea 2 mi-am reprezentat handicapul generatiei. Timp de 2 secunde, am fost exact ca toti handicapatii care vad posesiunea materiala (banul, in cazul asta) ca pe ceva mult prea mare pentru a putea fi cedat pur si simplu. Am multumit frumos si am plecat efectiv uimit si mai ales.. multimit!  :) Nu de suma, ci de gest. Gestul ala mi-a redat increderea in oameni si reprezinta speranta ca mai exista speranta.

Concluzia clara e ca ne pierdem omenia de la generatie la generatie odata cu nebunia cercului vicios materialist sau, mai nou, de la an la an (in functie de timpul care dureaza de la un tip de Iphone la altul, de exemplu).

Ca da, vad asta ca pe un handicap. Si nu, nu ca jignire, ci la propriu! Parintii si bunicii nostri puneau pret pe alte lucruri iar noi, ca si generatie, suntem o rusine pentru ei. Pentru stilul nostru infect de viata, in care traim doar pentru noi si ne intereseaza sa avem Noi si mai ales.. Sa Avem!

Momente ca cel de care am spus, cel cu geanta, am mai avut si eu de-a lungul timpului, am lasat balta conceptia generala despre bani, dezgustat de prostia din jur, insa le-am avut mereu tot in spiritul ala de.. supravietuitor. Adica nu numai ca nu asteptam eu ceva in schimb.. da’ nici nu ma asteptam sa vad vreodata asa ceva. Uite, de exemplu, eu sunt reprezentant Oriflame. Anul Trecut! mi-a comandat o Colega de Clasa! un.. ceva la 20 de lei. M-a amanat vreo 2-3 saptamani cu plata pe motiv ca nu avea bani si i-am zis ca e in regula, in fond eram colegi de clasa, ne vedeam in fiecare zi. Au mai trecut vreo 2 saptamani, am intrebat-o care e situatia si si-a cerut scuze, mi-a spus ca ii are dar a uitat de asta. Zic ‘ba, am uitat si eu multe si oricine uita, se ia cu altele, in fine, e-‘n regula’. A spus ca o sa ma sune ea mai pe seara sa ne intalnim si sa mi-i dea, ca stam si destul de aproape. E, treaba aia se intampla parca prin mai, anul trecut: n-am mai vazut aia 20 de lei pana in momentul de fata. Ca nici c-am mai intrebat. Fata a spus ca ma anunta ea, n-am vrut s-o stresez sau sa par disperat, stii? E, acum vreo.. 2 luni a venit vorba printre fete despre cosmetice si m-au purtat dracii curiozitatii cum poate un om sa faca asa ceva, in conditiile in care suntem colegi de clasa. Adica.. na, stii? Totusi. Cum e vorba aia.. cu obrazul mai gros ca la porc da’… era peste puterea mea de intelegere. Eram peste fire de curios cum putea sa argumenteze chestia asta. Ca nici sa spuna iar ca a uitat nu putea, las-o dracu de treaba. Si am intrebat-o. Nu rautacios, nu nimic. La fel cum am intrebat-o si cu un an in urma, ca si cand ar fi fost totul in regula, sa fie dragut.

Urmeaza partea a II-a

E, ce crezi ca a zis fiinta?!

 

60-000-visitasNu cred că mai e nimic de menţionat, îmi continui frumos drumul spre suta de mii (ambiţia mea personală), scriu mai mult, mai des, mai colorat, mai diversificat, îmi fac mai mulţi prieteni, mai mulţi bloggeri, găsim mai multe idei, facem o treabă mai bună :D

Am văzut pe parcurs destule persoane ambiţioase, bloggeri cu idei mari, adevăraţi artişti care m-au făcut să fiu mândru că fac treaba asta şi să-mi doresc să le urmez exemplul.

Drumul nu se opreşte aici şi cred că n-o să se oprească niciodată. E frumos să scrii. Tu de ce n-ai începe? Sau dacă o faci.. de ce sau pentru ce o faci? :)

În caz că nu ştii povestea, articolul vine în continuarea a

Primele 21 de lucruri despre mine şi Urmatoarele 21 de lucruri despre mine

Roxana, daca citesti, asta e la cererea ta. :)

musicians-in-60-photo-by-douglas-dollars43. Apreciez foarte tare spontaneitatea si tupeul finut. Mai devreme mi-a trimis o cerere pe facebook o fata aflata la niste mai multe sute de km de mine.. ‘pur si simplu’ a spus ea. Mi-a placut aspectul, am vorbit despre sport si am gasit o pasiune comuna, chiar ceva prieteni comuni.. adica ceva foarte tare care a putut lua nastere fiindca a trimis cererea aia asa, „pur si simplu”, stii? Apreciez foarte tare treburile de genul, trebuie sa fii un anumit tip de persoana ca sa poti sa le faci si sa le mentii.

44. Mai stii ca anul trecut am iesit pe locul 2 pe partea asta de muntenia la culturism 70kg? Am fost si anul asta si a fost direct gold rush. Asa ca in prezent ma pregatesc pentru nationala. Mai e o saptamana, va fi pe 18. Sunt mai bine de 3 ani de cand tot merg de trag de nebun de fierataniile alea la sala si acuma na, au fost 3 ani.. ce-a fost mai greu a trecut, mai merg inca 3.

45. „European war 4″ a fost detronat din topul meu de jocuri preferate pentru telefon. Nu credeam sa gasesc ceva care sa-mi placa mai mult da’ na, am dat de „The walking dead” si s-o prabusit imperiul. L-am terminat in vreo.. 6 reprize parca. Cate 4 ore fiecare repriza. Ambele sezoane. 2 reprize pe zi. Deci da, 8 ore pe zi, timp de doua zile, le-am alocat jocului aluia. Tinand cont ca am jucat si noaptea, practic.. din 24 de ore, doua treimi le-am jucat :)) Am jucat in reprize fiindca trebuia sa mananc, sa merg la baie, sa dorm, sa las procesorul sa se raceasca.. necesitati adica, nu de altceva.

46. Mai stii cand am zis la punctul 28 ca ma atasez de obiecte vestimentare? Ei bine, nu numai de asta. Sunt putine lucrurile de care ma atasez dar si cand o fac, e o legatura puternica. De exemplu.. cred ca pot sa-ti dau o lista de 30 de nume de fete cu care am avut legatura dar din toata lista aia, a fost o singura fata de care m-am atasat. Daca ai mai citit din articole, n-ar trebui sa fie prea greu sa-ti dai seama cine e. La fel m-am atasat si de jocul ala. Si de personaje mai ales. Stiu ca era scopul jocului, dar e felul meu de-a-mi arata respectul pentru munca lor.

47. Imi place sa observ oamenii, in special femeile si mai ales pe cele cu care am avut de-a face. Cred ca am avut ceva de invatat din fiecare contact, mai mic sau mai mare, cu cele 30 de care ziceam. Uite cateva:

– Oamenii gresesc si vor gresi mereu. O relatie intre doi omuleti se masoara in compromisuri/timp.

– Fiecare are o poveste si de multe ori nu e chiar povestea pe care te astepti sa o citesti: de exemplu, o tipa timida nu e NICIODATA!! timida de fapt, cum o nimfomana poate sa nu fie o panarama, pe cand o fata care face sex ‘normal’ poate fi, chiar cu mai multe sanse.

– Asteapta-te la orice. Pe bune, la orice.

– Orice femeie te va insela. Difera doar perioada de timp si motivul. Obisnuieste-te cu ideea.

– Gelozia nu e afacere buna.

– Lichidul preejaculator baga frica in prea multa lume (‘ar mama lui a naibii, ca n-am dormit nopti din cauza lui)

– Nu incerca sa agati o femeie, doar vorbeste cu ea si arata-i cum esti, fara vreo intentie anume. Va veni ea singura apoi. Da, atat de simplu.

– Fii direct.

48. Sunt genul de persoana care impune lucruri oamenilor de langa ea si vrea sa ii schimbe daca nu sunt cum vrea. Cel mai tare fac asta cand vine vorba de relatii. Si nu, nu ma intereseaza ce are de spus fata. Impun lucruri, nu o intreb daca vrea. Daca e sa pun iarasi liniute..

– Nu ma intereseaza daca se simte ofensata ca ii spun ca nu scrie corect si ii spun cum e corect. Daca ajung sa ii spun de cateva ori, imi dispare interesul, deci nici n-o s apuce să fie prea ofensată că mă plictisesc eu.

– O fata care vorbeste cu ‘fă’, de exemplu, nu are ce cauta langa mine. Scurt. Nu exista motive iar daca exista, nu ma intereseaza.

– Am toleranta zero la gelozie. Fara ‘sa vad mesajul’, ‘cine te-a sunat’, ‘de ce ai fost acolo’, ‘cu cine ai fost’ si chestii de genul care sunt , in general, considerate normale.

– Dacă eşti genul de fată care trimite multe mesaje pe zi ca să vezi ce-am mai făcut în ultimle 3 minute nu mă deranjează. Dar dacă îţi spun că sunt ocupat şi nu-ţi răspund 4 ore nu, nu îţi permit să te superi fiindcă ţi-am spus că sunt ocupat.

49. Nu îmi place să cumpăr lucruri de care nu am nevoie. Monitorul la care mă uit acum este cu tub catodic. Aş lua o plasmă Doar dacă mi-ar impune-o spaţiul, altfel nu-i bai, merge prietenul foarte bine aici. Dacă aş câştiga un smartphone, l-aş vinde. Îi desconsider enorm pe cei care economisesc multe milioane ca să-şi ia un telefon, de exemplu. Şi cel mai tare desconsider un numar tot mai mare de părinţi, care le oferă copiilor cea mai tare tehnologie de la 3-4 ani, terminându-le, efectiv, viaţa.

50. Mă enervează testul ăsta pe care trebuie să-l dau peste două luni, UltraFaimosul BAC la filo. Nu ştiu cum e la celelalte, spun ce dau eu. Îl văd ca pe un mare eşec, nu reflectă cu NIMIC! capacităţile unuia sau altuia. Da, ok, admit că trebuie să fii cult până la un nivel minim ca să poţi să înveţi aberaţiile alea dar.. cam atât. Că nu e chiar aşa greu:

– Subiectul I: faci câteva zeci de variante pe net şi reţii uşor toate particularităţile, nu e mare lucru. (am luat 28 de puncte la simulare) (2 puncte le-am pierdut pentru ceva.. am scris greşit tema sau o prostie de genul) (deci nu, nu pentru ceva care să-mi reprezinte mie abilităţile personale)

– Subiectul al II-lea: Presupusul eseu argumentativ nu e un eseu argumentativ, e o întrecere între cuvinte frumoase şi expresii care să sune ca-n neomodernism, la modul ”Ceee mama dracu a vrut să spună aici autorul?!” Să-ţi dau un exemplu: am făcut odată un eseu cu două argumente pertinente şi puternice, dar sec. Adică le-am spus, le-am povestit oleacă, simplu, şi cam atât. Am luat 8 pe el fiindcă n-am avut ”limbaj literar, poetic”. E, văzând mizeria aia, la simulare am făcut altceva: am luat două căcaturi de argumente dar le-am învelit în cea mai fină ciocolată, iar concluzia am făcut-o să sune ceva MOaaaaaamă ca să iau punctaj. Am avut de influenţa traducerii asupra operelor unei naţiuni sau ceva de genul. Am luat argumentele că dacă traduci in altă limbă, altul de altă limbă o sa poata sa inteleaga si ca la poezie se pierde rima (adică doua chestii la mintea prostului) E, uite concluzia mea: ” În concluzie, o operă literară a unei naţiuni este o boltă cerească a cărei profunzime şi expresivitate poate fi pe deplin înteţeleasă doar de vorbitorii acelei limbi, dar ale cărei picături de ploaie care se revarsă pot fi percepute şi simţite şi de vorbitorii altor limbi.. prin intermediul procesului de traducere.” Era chiar mai ciudat scrisă acolo, cu neologisme, cu naiba să le ia şi rezultatul? 28 de puncte (2 puncte le-am pierdut pentru verbul de opinie – am uitat să scriu la inceput ‘consider că) (deci, iarăşi, nimic care să-mi reprezinte abilităţile personale, că de aberat, aberează toţi, în stiluri diferite)

Subiectul al III-lea: chestia unde trebuie să înveţi, degeaba. Toată smecheria la prostia asta e structura. Să ştii ca trebuie să spui de tema, de titlu, cum e structurata opera, care e ideea de baza etc. Adică treburi ce tin de cultură generală. Am avut un test de curand din Leoaica tânără, iubirea, în care mi se repeta faptul că pe-ăla l-a muşcat iubirea de faţă şi îşi consuma, deci, singur frustrarea că nu l-a muşcat de unde ar fi vrut el. (ce spuneam, fiecare aberează în felul lui, depinde cum e percepută aberaţia). E, comentariul l-am făcut.. pe loc! Am citit de la un coleg o dată ca să vad vag despre ce e vorba, o idee din fiecare strofă iar de acolo.. să tot baţi câmpii în stil barbar. Căăă tema e iubirea, vizualizată în mama mă-sii ca un animal de pradă care blaaa bla blaa. Nu trebuie să stii prea multe acolo. La simulare – 28 de puncte (2 puncte pierdute ori pentru scrisul de doctor, ori virgule ceva, deci iarăşi, nu că n-aş fi ştiut eu cine ştie ce minunăţie)

Şi uite cum a luat Mihăiţă peste 9 la simulare jucându-se Fifa07 până la 1, cu o zi înaintea simulării. E, deci spune-mi tu, e normală treaba asta? Maaaarele examen al maturităţii la atât se rezumă? Să formulezi nişte prostii? Cu asta cum eu mai bun decât alt absolvent sau invers? Asta e.. maarea mea calitate pe care am deprins-o în anii aştia de liceu? Că mă duc şi mă laud ‘băă, am luat bac-ul cu notă maree, ce tare sunt!’ da’ să te lauzi pentru ce, că ai avut cuvintele la tine la momentul ăla?

51. Odată am convins pe cineva că am un unicorn acasă. Îmi cerea poze cu el şi se supăra că nu voiam să-i trimit, i-am spus că e sensibil la bliţ.

52. Porecla mea din clasa a 9-a (înca o mai am) e Sujisan. E un căpitan cinezo-japonez fictiv. Nu mai ştiu cum a venit vorba.. :))

53. Intenţionez ca în curând o să mă apuc de vlogging, am pus deja bazele unui proiect cu un prieten. Rămâne să terminăm de filmat, să facem motajul, să punem sunetul etc etc şi în funcţie de reacţii vedem ce facem pe viitor. În vreo două-trei zile sper să terminăm clip-ul, o să-l public şi aici :D A fost un mic vis de-al meu încă de-acum mult timp, a mers pe ideea.. ‘de ce nu?’

54. Abia aştept să ajung la facultate. Schimb peisajul, oraşul, şcoala, colegii.. vreau ceva nou. Prin liceu m-am implicat cam in tot ce se putea, ii cunosc pe foarte multi din liceu, cartierul e acelasi de fiecare data, acelasi stil de viata.. vreau o mica schimbare. S-a instalat un fel de monotonie si nu sunt chiar genul ala care sa stea intr-un loc.

55. M-am apucat de mult sa scriu o poveste si am tot fost intrebat de continuare dar chiar nu-mi gasesc timpul necesar sa ma ocup de ea :(

56. Imi rezerv plăcerea de a lăsa liber punctul 56.

57. Am de mult timp o mare ambitie legata de kirigami si mi-am propus ca zilele astea să încerc nebunia aia pe un duplex :D

58. Că da, îmi plac provocările de orice fel.

59. O să mă orientez spre unefs, kinetoterapie.

60. Oricum ar fi şi ce-aş face, n-o să mă las de scris. Pentru că ambiţie.

Tu de ce ai început să scrii şi.. de ce o faci încă? Tăt ambiţie? :D

Mi s-a plâns un boboc azi că sunt câţiva colegi de-ai lui care se ridică mereu şi instigă clasa să plece de la ore. El nu vrea fiindcă ştie că ăia fac aşa doar că li se pare lor ceva cool să plece iar de aici conflictul şi, evident.. dilema.

I-am spus în felul următor şi i-am arătat două imagini:

yinyangAsta eşti tu. Şi cu bune, şi cu rele. Poate că şi tu vrei să chiuleşti dar ştii că nu e în regulă şi nici n-ai de ce, aşa că nu faci asta. Adică păstrezi un echilibru. Tu eşti tipul ideal de om. Cel echilibrat. Altfel spus, stai tu liniştit că are balta peşte şi da, tu ai dreptate. O persoană echilibrată este una cu caracterul tare fiindcă poate păstra echilibrul. Că nu, nu e deloc uşor şi tocmai de-aia ai caracterul tare.

 

Acum.. hai să vedem cine sunt colegii astia ai tăi care instigă şi, mai ales, cum arată.

yinyang2Arată cam aşa. Adică omuleţi exact ca tine în exterior, dar care au lăsat energia cea rea să le strice echilibrul. Persoane slabe de caracter, care lasă energia negativă să se extindă, în defavoarea celei pozitive. Dar atunci.. tocmai ăla cu gura mare, care vorbeşte aşa tare şi înjură şi ameninţă şi pare cel mai tare are un caracter slab? E un paradox, ştiu, însă unul nu prea greu de înţeles. Am dat un exemplu destul de bun aici. Poate că nu au un caracter slab cât.. antisocial. Oricum a-i da-o, e negativ, exact ca volumul mai mare de energie din ei.  .. exact, negativ.

Din fericire, pe tine te-a dus capul încât să-ţi păstrezi echilibrul şi să constientizezi ce-i bine şi ce nu. Cei din a doua categorie nu constientizează, ei doar ştiu ce-i bine şi ce nu.

Să zicem.. Într-o clasă gen.. cei care instigă la plecatul cu turma, au mult tupeu, dau bine din gură şi îi desconsideră pe cei mai ‘slabi’ decât ei (cei echilibraţi). Sunt cei în care energia negativă a acaparat-o pe cea pozitivă. E, tocmai de-aia cel care acceptă jignirile, le ignoră şi îşi bagă piesa preferată în căşti, îşi vede fix de ce vrea pula lui şi nu de ce vrea altcineva trece la un alt nivel de existenţă. Unul pe care proştii (fiindcă n-au reuşit să-şi menţină echilibrul) nu îl vor înţelege fiindcă sunt într-o buclă. Un fel de Izanami, pentru fanii Naruto.

Şi nu pot scăpa din buclă fiindcă nici măcar nu constientizează că sunt în ea! 

Şi aşa că.. pentru cine încerci să-ţi baţi capul? Vrei un răspuns la întrebarea ta? Vrei să ştii ce ar trebui să faci apropo de colegii ăia ai tăi?

Uită că există şi fă fix ceea ce vrei tu pentru că nu se merită efortul. Ei trăiesc într-o cu totul altă lume. Una enorm diferită. Paleta lor de culori în care văd lumea nu-i la fel de bogată ca a ta aşa că nu te lua după ei că o să uiţi o parte din culori pe parcurs. Dea.. exact cum s-a întâmplat în cazul lor. Ia-i ca repere, bucură-te cu îi ai aproape ca să-i ţii de exemple negative şi învaţă tu din prostiile lor. Că în felul ăsta o să ai de câştigat chiar şi dintr-o dilemă de genul, depinde doar cum vezi lucrurile.

Dă, chiar atât de simplu! :)

 

Partea I : Nostalgia

animale-serpi-de-colorat-p13Era o zi frumoasa de vara. Soarele stralucea puternic, incalzind asfaltul pe care un sarpe trecea strada. Un şarpe mic, simpatic, blond cu ochi albastri. Era liniste in jur, nu se auzea nimic in afara de miscarile lui pe asfaltul cald si placut. Linistea se scurgea usor ca picaturile pe masura ce vantul batea mai tare. Nu il deranja, mergea mai departe. Sarpele nostru nu era pretentios si chiar manierat, iti spun. Picaturile acelea s-au unit intr-un val in momentul in care linistea a fost complet sparta de un stol de rame galagioase care trecea pe deasupra lui. Nu pierde timpul inutil incercand sa-ti dai seama cum face o râmă, las-o asa si bucura-te de poveste.

Sarpele nostru isi folosea limba lui indemanatica (de ce zambesti, domnisoara?) pentru a recepta tot ce era in jurul lui. Asa cum fac serpii, stii. Cu toate astea, dintr-un motiv sa altul, nu a remarcat masina care venea spre el. (bine, nu e ca si cum ar fi contat oricum ca na, era un sarpe, ce era sa faca?) Cat de rau ii parea ca nu a fost si el in munti ca fratele sau.. acela s-a tarat pana la un templu unde Maestrul Coadă-de-şarpe l-a instruit ( maestrul era tot un sarpe, recunoaste ca e un nume cel putin inspirat). Habar n-am daca serpii pot sa se tarasca pe munte dar fratele protagonistului nostru a facut-o si s-a intors de acolo.. Ninja! Poate ca ar fi putut si el sa faca ceva in momentul in care venea masina daca l-ar fi ascultat.

Era aproape de marginea drumului da’ l-am vazut destul de tarziu si nu am apucat sa il ocolesc de tot. Am rotit de volan dar tot l-am atins cu o roata, presupun. In chestionarele auto spune ca atunci cand lovesti un animal pe strada, opresti si iei vanatul acasa – acelasi lucru l-am facut si eu. Am coborat ca sa vad ce s-a intamplat cu el. Sepisorul statea lungit (in draci, era un sarpe!) pe marginea drumului, ranit: îi rupsesem un picior. Nu l-am putut lasa acolo, asa ca l-am luat acasa.

Odata ajuns, l-am luat cu grija si i-am bandajat piciorul lovit, avea chiar si un tatuaj pe el. L-am tinut acasa doua zile şi se recupera destul de repede. Chiar si asa, se vedea ca nu mai avea rabdare că, la un moment dat, nu a mai vrut sa asculte si desi nu era vindecat complet, a dat sa plece. A sarit din pat. Nici doi pasi (… intelegi tu) n-a apucat sa faca, ca si-a scrantit entorsa. Am vrut sa il ajut in continuare. Il vedeam debusolat (ce, un sarpe nu poate avea nicio expresie anume pe fata sau ce?) si am zis sa-l inveselesc putin. I-am cumparat un pulover. Mai tarziu ne-am dat seama ca nu il poate imbraca asa ca am improvizat: am taiat o maneca si a fost de ajuns. Era exact ca un copil mic: se murdarea pe dege.. cap cand manca, voia sa bage dege.. coada-n priza si multe altele.

Într-una din zile, privind pe Animal Planet, îl apuca nostalgia de casă (cine ştie ce scorbură din pădure). Îi vede pe toţi ceilalţi serpi cum îşi trăiesc viaţa ssită în libertate şi se decide că asta trebuie să facă: să se întoarcă acasă. Astfel, nici nu mai cugetă să stea pe gândurile sale de şarpe şi porneşte la drum.

Până în marginea camerei, unde a dat de tocul de la uşă.

Văzând asta, a realizat că acea călătorie va fi mult mai grea decât a crezut. O călătorie în care va trebui să înfrunte tocuri de uşă ale destinului, tălpi de pantofi malefice care caută să-l calce din greşeală, vulturi bulanjii care stau cu sniper-ul în spaţiu şi îl pândesc ca să-l pape, păpai-ar coada şi alţi inamici ascunşi. Analiza era completă – ştia ce are de făcut, ştia care sunt riscurile, nu mai rămânea decât un singur lucru de făcut:

Partea a II-a :  Pregătirea

Nu putea ieşi în lume aşa, pur şi simplu. Trebuia să se piardă în mulţime, să treacă neobservat, să nu bată la ochi – trebuia să aibă stil! Şi aşa că-mi cere ajutorul (nu-mi aduc aminte prea bine cum a făcut asta) şi l-am dus în baie. Pun câteva cărţi poliţiste (mi-a spus că alea îi plac cel mai mult) pe un scaun şi l-am aşezat pe ultima carte ca să fie în drept cu oglinda şi să poată să-şi facă tot ce vrea. Bine acuma, mă uitam şi nu înţelegeam de ce am pus în faţa oglinzii un şarpe că oricum nu putea să facă prea.. multe lucruri. Era un sarpe, nu avea mâini. L-am pus acolo, mă uitam la el cum se uită la mine prin oglindă ca-n filmele poliţiste făcute după cărţile preferate. Şi-a luat un pieptăn, nişte gel de păr, inima-n dinţi şi a început să lucreze la freză. Trebuia să arate şi el într-un fel totuşi, urma să iasă în lume. Încearcă şi pe stângă şi cu dreapta.. sufletu’. Se zbate 10 minute ca să-i iasă aşa cum vrea, mult gel, multă atenţie.. tot degeaba, nu avea păr.

Am dat să-l ajut: şi la fel ca-n bancul ăla în care Dumnezeu joacă table şi dă la mişto un 8-8, tot aşa iau şi eu pieptenele, îl ţin bine de gât să nu fugă (pe şarpe) şi trec o dată cu el peste cap, de las în urmă o minunăţie de frizură gen Rio din Regele Şaman care bătea oarecum a Elvis Presley. Evident că i-am pus şi ochelari, care erau susţinuţi ca să nu cadă de… de. La care şi-a făcut palmele pistoale (cu arătătorul şi degetul mare ridicate, celelalte strânse) şi s-a făcut spre oglindă cu o schemă din aia cha-ching de agăţat, cu un colţ al gurii rânjind a ‘Ce tare sunt! Yeah, motherfucka’, sunt un şarpe! Mnahaa, vrei să te pui cu mine?! Vrei să te iei în coadă cu mine?!’.

Aer din acela care înspira faptul că era mândru de el şi nu era în toată lumea târâtură mai veninoasă ca el. Deşi avea o mare tristeţe: ca sharingan-ul din naruto, trebuie trezit in timp şi la el înca nu se întâmplase. În momentul ala, mă jur că am văzut şi-un dinte de aur cum stralucea in coltul gurii. Unul gravat, reuşesc să remarc – mă dau aproape ca să citesc, era o gravură.. un fel de tatuaj: scria ‘Snake’. Acuma ştiu că nu era chiar cel mai original tatuaj pe care putea să şi-l facă dar gusturile nu se discută. Mi-a explicat apoi că era un omagiu adus zilelor în care noi toţi stăteam pe 1100 şi ne jucam Snake. Apoi scoate telefonul (ce?) şi-mi arată că el tot nokia din acela are, că n-o vrut smartphone că era prea mare şi nu putea să-l care cu el (că pe ăla putea, ştii?) şi ca să pastreze amintirea vie. În fine, trage pe el o jachetă de piele, un lanţ mare din aur (sustinut in acelasi fel ca si ochelarii), dă din cap a hip-hop de câteva ori, face acolo, pe carte, mişcarea aia ‘şarpele’ şi mie mi se părea amuzant (ghici de ce), la care dă hotărât să plece. Idiotul a uitat că era sus pe carti şi direct pică din nou pe picior, discocându-şi rotula. Zic ‘Gata, asta i-a fost, îi trebuie recuperare’ şi-l duc în cameră ca să-l pun la perfuzii direct, cu tot cu aparat pe deget sa-i masoare pulsul.

Am zis sa pun de-un dublex literar cu o prietena, Andreea Ruiz, o mica viitoare mare carte. O sa scriem pe rand, cate o parte fiecare cred. Aceasta minunata parte e scrisa de mine, ca doar de-aia e minunata :D (1-0, boss :*). Sper sa-ti placa :) Spune-mi o parere dupa ce citesti. Ma ajuta enorm, crede-ma :D

Capitolul I, Unu

Porneste asta mai intai, te rog. Nu are niciun sens daca citesti fara.

E aceeasi melodie pe care o auzeam pe fundal in timp ce ma lua in brate. Asezandu-se confortabil cu capul pe umarul meu, o vedeam in oglinda din fata noastra, ea fiind in spate. Zambea.

asMa strangea din ce in ce mai tare si imi spunea ca nu voia sa plece inca. Crede-ma, te-ai fi indragostit de asta, suna ca torsul unei pisicute lenese in timp ce se aseza din ce in ce mai bine si ochii ii sclipeau pe masura ce pulsul crestea. Ii placea sa fie asa, stiind ca si mie imi place atat de tare sa o vad asa. Si stiu ca i-ar fi placut mai mult ceea i-am raspuns, si anume ca nu e nevoie sa plece, ca poate lua urmatorul autobuz. Nu stiu daca i-a placut, dar presupun; altfel de ce m-ar fi tras pe spate, cu ea langa mine, cu un picior mult peste al meu si cu capul care-si cauta, obosit, culcusul printre paru-i care ma gadila de fiecare data?

Ii placea sa se joace, de obicei era mult mai energica dar se parea ca baia fierbinte a amortit-o putin si placut. Si atunci e evinent de ce mi-a spus ca vrea sa mai ramana, cine-ar fi vrut sa plece? Nu mai spunea nimic, doar isi misca usor piciorul peste al meu si ma zgaria si mai usor pe brat – stia cat ador asta. Se parea ca inca era cu gandul la petalele de trandafir si toata spuma pe care am lasat-o in urma. Nu stiu despre ea, dar eu cu gandul la acelasi lucru. Mai exact, la momentele in care isi lua curioasa o mana mare de spuma, se uita fascinata spre ceea ce urma sa faca si apoi sufla cu putere spre mine, zambind ca un copil. Savura fiecare moment, fiecare abur care iesea din cada fierbinte. Nu ne dadeam seama cine sau ce era mai incins, daca apa ne incalzeste pe noi sau invers, dar nu e ca si cum ar fi contat. Se lasa pe spate, jucandu-se cu cate o petala din zecile care o inconjurau si ma privea suficient de intens incat sa-mi spuna mai multe decat mi-ar fi spus prin cuvinte. Eu ma multumeam sa o privesc.

Dintr-un motiv sau altul, nu ma simteam pe deplin bine, nu era din cauza ei. A observat imediat si a inceput sa faca ca de fiecare data cand ma vede asa – a ridicat putin barbia, cu o privire bosumflata. Voia sa ma inveseleasca. Si a reusit. Apoi m-a privit pofticioasa. Era felul ei de-a spune sa iesim de acolo si sa mergem in camera. La un moment dat, se opreste in loc si ma priveste fix, fara sa spuna un cuvant. Isi lasa jos prosopul care o acoperea intr-un fel in care parea sa voia sa scape de el, apoi se duce spre unul dintre dulapurile mele. Exact cum am presupus din mers, a luat una dintre camasile mele. Cu parul inca ud, se rotea pe langa mine ca pentru o sedinta foto. Mi-am dat seama ca era in lumea ei si se simtea bine, asa ca n-am deranjat-o din asta – am zambit, apoi m-am dus sa-mi iau un tricou. Abia am apucat sa ma intorc si am simtit-o apropiindu-se. Da, nu aveam nevoie sa o vad, puteam sa o simt. A venit usor spre mine si m-a luat in brate. Asezandu-se confortabil cu capul pe umarul meu, o vedeam in oglinda din fata noastra, ea fiind in spate.

Zambea.

Continuarea va aparea intai aici.

10422165_683067791809103_4143818080232387509_nBa, nu sunt atat de mare si invatat cu viata incat sa stiu pe deplin ce presupune un presedinte sau altul. Chiar si asa, un lucru e usor de vazut si tin sa-l mentionez: au trecut romanii prin destule si a invatat fiecare pana acum, cum a putut si stiut, sa se descurce. Cred ca acelasi lucru o sa fie si in continuare, dat fiind ca se anunta probleme in ambele cazuri.

Tot aud in jur ca oricine ar iesi, romanul va trebui sa se agate in continuare de aceeasi mentalitate ca si pana acum. Deci despre ce vorbim?

La modul..

America :”La noi, un muncitor castiga 3000 $, 2000 ii ajung sa traiasca, iar cu 1000, evident ca nu ne intereseaza ce face.”
Germania :”La noi, un muncitor castiga 2000 de euro, 1500 ii ajung sa traiasca, iar cu 500, evident ca nu ne intereseaza ce face.”
Romania :”La noi, un muncitor castiga 800 de lei, ca sa traiasca are nevoie de 2000, iar de 1200, evident ca nu ne intereseaza de unde face rost!”